Aventurile iepurașului Emanoil la târg

Băi frate, deci stăteam liniștit în vizuina mea călduță, când dintr-o dată, haț! simt că mă prinde coneva de urechi și mă trage în sus! Și numa mă trezesc ... într-un mall, ceva, un loc cu multe mese cu chestii pe ele. Um... wtf?

Zic, ia să văd ce mi se întâmplă. Văd pe o masă din apropiere niște căni drăguuțe foc, cu un ceainic delicat, frumos, se asorta cu mine. Zic, hai să beau un ceai, să mă liniștesc. Era zmeurată! Închipuie-ți!!!

Ok, tre să recunosc, m-am pilit un pic, da' nu tare, mă știi că io țin la băutură. Dar parcă mi-o mai venit așa, inima la loc. Mă gândesc, hai să mă uit prin jur, poate găsesc vreo modalitate să mă întorc acasă la mine în vizuină. Văd o plasă, scria pe ea ceva cu călătorie, zic, asta-i! M-am băgat în ea.... nimic.

Băi frate, era un aer uscat în locul ăla, mi s-a uscat instantaneu pielea pe mine. Și de buze, nu mai zic. Știi că io am o problemă medicală, m-am născut cu buză de iepure, și din cauza asta-s mai sensibil. Dar am găsit pe altă masă un balsam de buze, să-l mănânci, nu alta! Și tot așa, roz, delicat, asortat cu mine.

Era și destul de răcoare acolo, nu ca la mine în vizuină. Zic, hai să-mi găsesc ceva de îmbrăcat. Am găsit o geacă șmecherăă! Așa de fain îmi stătea cu ea! Păcat că îmi era un pic strâmtă la piept.

Lângă masa cu geci era o masă cu accesorii de piele. Zic, dacă tot mi-e mică geaca, să îmi iau totuși ceva fancy. Cravată sau papion? Cravată sau papion? Vine balul de Crăciun din pădure, oare care s-ar potrivi mai bine? Nu m-am putut hotărî, le-am luat pe amândouă, zi și tu dacă nu arăt irezistibil cu ambele!

Puțin mai încolo era o masă cu multe culori pe ea. Era și o carte imeeensă, clar părea magică. M-am uitat la poze, dar n-am pus mâna, că nu se știe niciodată. Oricum, am impresia că oamenii nu văd bine: cine-o mai văzut animale de culorile astea?!

Am mers mai departe, să găsesc vreun mod de a ajunge acasă, când dau de o masă pliiină cu floricele colorate! Arăta masa aia exact ca și câmpul din spatele casei de la mine. Băi frate, și m-o apucat iar un dor de casă de eram gata-gata să plâng. Ce, se știe că și iepurașii plâng câteodată, asta este.

 

Am încercat iar să mă întorc; lângă floricele era o masă cu multe lucruri care păreau a fi ceva tunel, zic, hai să încerc. Mă pun într-unu de-ăsta... nimic. Am aflat apoi că asta sunt lucruri cu care își aranjează oamenii vizuinele de Crăciun ... oops!

Am obosit într-un hal după atâtea emoții și decepții, pff! Și m-am așezat aici, unde mă vedeți acuma. E taaare comod, și verde ca la mine acasă. Știi ce mă gândesc? Stau aici peste noapte și-apoi văd io mâine cum ajung acasă. Băi frate, ce zi am avut! Noapte bună.

Povestea ceşcuţei de copii mari

Once upon a time, I had a grandma. She was not your usual, vanilla-scented, cake-baking grandma. No, she was fiery and strong and loved her family fiercely. She had this gift of deciding things into existence, and they somehow always obeyed. If one of us was sick, she would decide to make us better in two days, and she did. If a neighbour needed help in the garden, she decided to do her own work and theirs. If life threw something horrible at her, she decided to make the most of it.

Odată ca niciodată, aveam o bunică. Nu era bunicuţa obişnuită, care miroase a vanilie şi face prăjituri. Nu, era focoasă şi puternică şi îşi iubea familia într-un fel aprig. Avea darul de a hotărî lucrurile să se întâmple, şi cumva ele se supuneau întotdeauna. Dacă unul din nou era bolnav, ea hotăra să ne facă bine în două zile, şi aşa era. Dacă o vecină avea nevoie de ajutor în grădină, ea hotăra să facă şi munca ei, şi pe-a vecinei. Dacă viaţa îi arunca în poală ceva groaznic, ea hotăra să scoată ceva bun din asta.

One evening (it might have been winter, as I seem to remember there was a fire going in the stove), she decided I was old enough to stop having my evening milk in a baby bottle. I was about to start wailing for the impending loss of my sense of security, when something magical happened. She opened the cupboard - that cupboard, the one that housed all the cups and plates and glasses that only came out at very special occasions and always with great care. The forbidden cupboard was opened and a cup floated into my hands. It was tiny; it looked so frail that even the bright orange flower painted on its side looked too heavy for its thin, almost translucent porcelain walls. I was in awe. Even if it became my daily evening milk cup, I always treated it with great care, and even now I tremble a bit when I take it out of my usual, not-at-all-forbidden cupboard.

Într-o seară (cred că era iarnă, că parcă îmi amintesc focul în sobă), bunica a hotărît că sunt prea mare să-mi mai beau laptele de seară din sticla cu biberon. Eram gata să mă apuc de bocit pentru pierderea iminentă a simţului meu de securitate, când s-a întâmplat ceva magic. Bunica a deschis bufetul - bufetul acela, cel în care locuiau toate ceştile şi farfuriile şi paharele care ieşeau doar la ocazii foarte speciale, şi întotdeauna cu multă grijă. Bufetul interzis s-a deschis şi o ceaşcă a plutit până în mâinile mele. Era micuţă; părea aşa de fragilă încât şi floarea portocalie pictată pe o parte părea prea grea pentru pereţii ei de porţelan subţire, aproape translucid. Eram copleşită. Chiar dacă a devenit ceaşca mea cotidiană de lapte, întotdeauna o tratam cu mare grijă, şi chiar şi acum tremur un pic când o scot din dulapul meu obişnuit, deloc-interzis.

I don't know what happened to the rest of the set, but I still have my cup and saucer. I now use it to photograph my litle fairies in, they seem to go together so well. 

Nu ştiu ce s-a întâmplat cu restul setului, dar eu mai am încă ceaşca şi farfurioara mea. Le folosesc acum pentru a-mi fotografia zânuţele, mi se pare că se potrivesc tare bine.

But, apart from is cuteness factor, whenever I use the cup, I am reminded of what my grandma taught me that evening 30-odd years ago and that I only became aware of as an adult -

        - that I am a big girl

        - that I can be trusted, even with fragile things

       - that it's OK to let myself be pushed out of my comfort zone, as, when I lose something, something much better might come to me instead

Dar, pe lângă factorul estetic, de fiecare dată când folosesc ceaşca îmi amintesc de ceea ce m-a învăţat bunica în acea seară, acum 30 de ani, şi de care am devenit conştientă abia când am devenit adult - 

        - că sunt mare

        - că se poate avea încredere în mine, chiar şi cu lucruri fragile

       - că e OK să mă las scoasă din zona mea de confort, pentru că, de fiecare dată când pierd ceva, s-ar putea ca ceva şi mai fain să vină în loc

My grandma did not live happily everafter, but her cup will. Because I have decided.

Bunica mea nu a trăit fericită până la adânci bătrâneţe, însă ceşcuţa ei va trăi. Pentru că am hotărât. 

Archie activistul, mişumacul militant

This is Archie the muckla. Born and raised in Fălushtain, like any usual muckla, he figured out from an early age that he was destined for bigger things. Yes, it's alright to live your life like any other muckla, in a human's house, being responsible for messages, stealing keys and gnawing holes in socks. But who's to deal with the really serious issues of the world?!

Acesta este mişumacul Archie. Născut şi crescut, ca orice mişumac de rând, în Fălushtain, el şi-a dat seama de la o vârstă fragedă că era destinat unei vieţi deosebite. Da, e ok să trăieşti ca un mişumac normal, într-o casă de om, să fii responsabil cu mesajele, cu furatul cheilor şi cu ronţăitul de găuri în şosete. Însă de chestiunile cu adevărat serioase cine se ocupă?!

This question bothered him every day, while he was looking for a place in the world. He began to investigate the depths of human nature, trying to understand what makes humans behave the way thez do, as well as what is the purpose of mucklor in a world dominated by humans who don't even know of their existence. He decided humans in general are fascinating, but not so nice.

Această întrebare l-a preocupat zilnic, în timp ce îşi căuta fără astâmpăr rostul în lume. S-a apucat să sondeze adâncurile naturii umane, încercând să înţeleagă ce-i face să se comporte aşa cum se comportă, precum şi care e rostul mişumacilor într-o lume dominată de oameni care nici nu ştiu de existenţa lor. A ajuns la concluzia că oamenii sunt fascinanţi, dar nu prea sunt de treabă.

However, his desire to change the world for the better was not affected by this sad conclusion. What is he became a pilot? He could deliver mail to people in faraway places, he could write messages in the sky at festivals and other events...

But this didn't work... apparently they don't accept students who have tails in flight school... also, he didn't meet the height criteria, considering he is only 13cm and a half tall.
Totuşi, dorinţa lui de a schimba lumea în bine nu a fost afectată de această tristă concluzie. Oare dacă s-ar face pilot? Ar putea să livreze corespondenţa unor oameni din locuri îndepărtate, ar putea scrie mesaje pe cer la festivaluri şi alte evenimente...

Dar asta a picat... cică nu primesc cursanţi cu coadă la şcoala de pilotaj... şi nici nu întrunea condiţiile de înălţime, având în vedere că are doar 13 centimetri jumate.

He then tried a more down-to-earth job: baking. It's so nice to make people happy in the morning, with warm bread and sofisticated cakes... But this didn't work either when, after a few fits and throwing raw dough at rude customers, Archie decided customer service jobs were not for him.

S-a oprit apoi la o meserie mai cu picioarele pe pământ: brutăria. Ce frumos e să faci oamenii fericiţi dimineaţa, cu pâine caldă şi prăjituri sofisticate... Dar şi asta a picat, când, după câteva crize de aruncat cu aluat crud după clienţi nepoliticoşi, Archie şi-a dat seama într-un târziu că lucrul cu publicul larg nu e pentru el.

Convinced that the world is against him, he decided to be against the world in turn. His favourite word became NO.

Pătruns de convingerea că lumea e împotriva lui, s-a hotărât să fie şi el împotriva lumii. Cuvântul lui preferat a devenit NU. 

But his community spirit is hard to break, even when it seems like everything is against him. Upset as he is with people, global warming, corporations, rude customers, inconsiderate neighbours, corrupt politicians and many others, he still does his best to change things.

Însă spiritul său civic e greu de învins, chiar şi atunci când pare că toate îi sunt împotrivă. Aşa supărat cum e el, pe oameni, pe încălzirea globală, pe corporaţii, pe clienţii nepoliticoşi, pe vecinii nesimţiţi, pe politicienii corupţi şi pe multe altele, tot se străduieşte să schimbe ceva.

Being now more mature, Archie no longer throws dough at people, but he can be seen at most of the protests marches in big cities, carrying his mohawk and a sign bigger than himself. His influence is strong enough that he managed to move other domestic mucklor from their comfortable existence and make them aware of the great issues of the world. Take Nelu for example: he was on the barricades of the Roşia Montană fight ever since its beginning, and this is largely due to Archie's influence.
Acum, la maturitate, Archie nu mai aruncă cu aluat după oameni, însă poate fi zărit la majoritatea protestelor din marile oraşe, cu creasta lui de punker şi o pancartă mai mare decât el. Influenţa lui e destul de puternică încât a reuşit să urnească şi alţi mişumaci domestici din existenţele lor comode şi să-i sensibilizeze faţă de problemele lumii. Uite, de exemplu Nelu (Bulinel, în buletin) a fost pe baricadele luptei pentru Roşia Montană încă de la începuturi, lucru care se datorează în mare parte influenţei lui Archie.

 

I wouldn't be suprised if Archie runs for some political function in Fălushtain soon. And I might even vote for him. I mean, he's civically active, he's involved in his community, he's united, he's against! You wish you were more like him!

Nu m-aş mira ca Archie să candideze la ceva funcţie politică în Fălushtain în curând. Şi io cred că aş şi vota cu el. Adică, e activ civic, e implicat în societate, e puternic, e unit, e împotrivă! Aţi vrea voi să fiţi ca el!

The Wendy Challenge - Part II

I'm so well organised that it takes me years to quench the curiosity that you were no doubt consumed by ever since this post. But as posting more often was among my (many, most of them unreasonable) New Year resolutions, here is Part II. 

Sunt atât de bine organizată încât îmi ia ani de zile să vă satisfac curiozitatea care sunt sigură că vă macină de când am scris post-ul ăsta. Dar, devreme ce să scriu mai des pe blog era una din (multele și iraționalele) hotărârile mele de Anul Nou, iată și partea a II-a.

This dress fit perfectly, but it had some golden stitching, which is not really my style. So, in an extremely complex and time-consuming refashion, I unpicked all the golden stitches and replaced them with red ones.

Rochia asta imi venea la fix, doar că avea niște cusături aurii care nu erau tocmai pe gustul meu. Astfel, printr-un proces complex și îndelungat, am desfăcut toate cusăturile aurii și le-am înlocuit cu roșu.

Paired with a red cardi, belt and tights, this dress makes for a perfect school outfit. Serious, but cheerful, just like me!
Împreună cu un jerseu, o curea și colanți, toate roșii, rochia asta a devenit o ținută perfectă pentru școală. Serioasă dar veselă, ca mine!

So lucky we are the same size :)

Ce noroc că purtăm aceeași mărime ;)

Another dementist

Do you remember Dr. Maselarovic? Well, today I have the extremely painful pleasure of presenting to you his illustrious colleague, Dr. Fluorian Maxilarian. Armenian by birth, he too seized the rare chance of being able to study at the university of Tirgu Mures, which she graduated with high grades and low spirits.

Vi-l amintiti pe domnul Dr. Maselarovic? Ei bine, azi am foarte dureroasa placere de a vi-l prezenta pe ilustrul sau coleg, Dr. Fluorian Maximilian. Armean la origine, nici el nu a ratat oportunitatea rara de a studia la unversitatea din Tirgu Mures, pe care a absolvit-o cu note mari si  veselie putina.

He now lives in Bucharest, together with his wife, well-known surrealist painter Gyngivita Maxilarian.

In prezent locuieste in Bucuresti impreuna cu sotia sa, binecunoscuta pictorita suprarealista Pulpita Maxilarian.

It would seem that the dental profession is extremely stressful, as Dr. Maxilarian has an equally serious hair deficiency in common with his above-mentioned colleague. However, apart from being follicularly challenged, Dr. Maxilarian is in excellent health and greatly enjoys cracking jokes and following them with his characteristic evil chuckle.

Se pare ca profesia de stomatolog este extrem de stresanta, deoarece Dr. Maxilarian are acelasi deficit de par in comun cu colegul sau mai sus mentionat. Totusi, in ciuda disabilitatilor foliculare, Dr. Maxilarian se bucura de o sanatate excelenta, avand deosebita placere de a face glume si de a le urma cu ranjetul lui malefic caracteristic.

He has but one source of unhappiness in his life: he can't for the life of him figure out why every child who enters his practice starts crying uncontrollably.

Nu are decat o singura sursa de nefericire in viata: nu poate cu niciun chip sa-si dea seama de ce fiecare copil care ii intra in cabinet izbucneste in hohote necontrolabile.

Quilts for babies

I don't often make quilts, but when I do, it takes me months to finish them!
Nu fac quilturi foarte des, dar cand fac, imi ia luni sa le termin!

However, when I do finish them, I get reports of 4-year-old boys running through the house using the quilt as a cape, then counting the cars repeatedly, then snuggling in the quilt, then counting the cars again. Are those signs of a happy customer? I think yes :)
Totusi, atunci cand le termin, mi se spune despre un anume baietel de 4 ani care a fugit prin casa folosind quiltul drept mantie, apoi a numarat masinutele in mod repetat, apoi s-a invelit in quilt, apoi si-a mai numarat o data masinutele. Oare astea sunt semnele unui client fericit? Cred ca da :)

This quilt was to go together with a Tilda bunny. Unfortunately, the neck seam burst when I was filling it. My hand stitched repair job was less than satisfactory, so Mr. Bunny ended up with an unexpected bow tie to cover up my oopsie. But shh, don't tell the customers, please let it look like I meant it all along! It looks good like that anyway, I think I might make some more elegant bowtied bunnies. 
Acest quilt a fost comandat impreuna cu un iepuras Tilda. Din pacate, cusatura de la gat a plesnit atunci cand il umpleam. Am incercat eu sa cos ruptura cu mana, dar reparatia nu arata satisfacator. Asa ca domnu' Iepure a primit un papion neasteptat care sa-mi acopere greshelutza. Dar shhh, sa nu le spuneti clientilor, lasati-i sa creada ca asta era intentia mea de la bun inceput! Oricum, arata fain asa, cred ca voi mai face iepurasi eleganti cu papion.

The above-mentioned happy customer's little sister, being newly born, had more pressing issues to attend to and refrained from commenting on her own gifts. But her quilt looked like this:
Surioara mai sus mentionatului client fericit, fiind nou nascuta, avea chestiuni mai presante de rezolvat, asa ca s-a abtinut de la exprimarea de comentarii cu privire la cadourile ei. Dar quiltul pentru ea arata asa:

It was extremely hard to find fabrics in the shades of orange requested, so I improvised! Using 3 thrifted pillow cases and some left-over fabrics I had in my stash, I stamped and painted and stamped until I managed to make all the blocks come together nicely:

Mi-a fost foarte greu sa gasesc materiale in nuantele de portocaliu cerute, asa ca am improvizat. Folosind 3 fete de perna de la second si ramasite de materiale din casa, am stampilat si am pictat si iar am stampilat, pana cand am reusit sa fac toate blocurile sa se potriveasca frumos:

The baby girl also got a colour-coordinated doll to go with her quilt:

Fetita a primit si ea o papusa asortata cu quiltul:

No, the lace flower is not there to cover up another oopsie, it was ordered like that! You just have no faith in me, do ya?
Nu, floarea de dantela nu e acolo ca sa acopere alta greshelutza,asa a fost comandata! Voi chiar n-aveti nici pic de incredere in mine, asa-i?

Bunnies and stuff

This time last year, I was lying in bed, my pitiful lingering interrupted only by bouts of vomiting and other equally unpleasant manifestations of food poisoning. I was spending what I thought were my last days on Earth... when a miracle happened! The postman brought me the parcel containing this book, which, in my terrible suffering, I had almost forgotten I had ordered. I spent a few hours in bed poring over every single page, template and image. It's just cuteness overload!

Anul trecut pe vremea asta zaceam in pat, cu lancezeala-mi intrerupta numai de varsaturi si de alte manifestari la fel de placute ale unei toxiinfectii alimentare. Imi traiam ceea ce credeam a fi ultimele mele zile pe pamant, cand miracolul s-a intamplat! Postasul mi-a adus coletul ce continea o carte de care, in suferinta mea atroce, aproape ca uitasem. Am petrecut cateva ore in pat uitandu-ma atent la fiecare pagina, fiecare imagine si fiecare tipar. Sun toate mai mult decat dulci!

 

Due to my new treasures or to my titanium immune system, not sure which, I lived not only to tell this tale, but to start making things out of the books. I started with two bunnies which turned out almost as cute as the ones in the book:

Datorita noii mele comori sau datorita sistemului meu imunitar infailibil, nu stiu exact care, am supravietuit nu numai ca sa pot spune aceasta poveste, ci si ca sa ma apuc sa fac lucruri din carti. Am inceput cu doi iepurasi care au iesit aproape la fel de draguti ca si cei din carte:

It wasn't long before they started doing.... what bunnies do best. Since, after years of crafting, I now find myself unable to follow a pattern thoroughly, I tweaked here and there: different kinds of ears, some bunnies got hats, some had names embroidered on their clothing, some were even dressed in fancy evening attire.

Nu a durat mult pana cand au inceput sa faca...ce fac iepurasii cel mai bine. Deoarece, dupa ani si ani de cusut, nu mai sunt capabila sa urmez un tipar intocmai, am modificat pe ici pe colo: diferite tipuri de urechi, unii iepurasi au primit palarii, altii broderii pe haine, altii au fost chiar imbracati in haine de seara.

 

  

 

 

 

People seem to love them, through no merit of mine but rather Tone's brilliant imagination. A couple even ended up in Canada, thus making Falushtain Inc a truly international enterprise:

Se pare ca lumea chiar ii place, dar asta nu este meritul meu ci al lui Tone si imaginatiei sale geniale. Doi iepurasi au ajuns chiar in Canada, facand Falushtain Inc o afacere cu adevarat internationala:

Although my friends don't quite understand the sketchy nature of Tilda's dolls and think it's cruel to leave them mouthless, it's precisely this quality I like. I think it looks even better on the fairies. I also tweaked this pattern, combining a couple of existing patterns from the book, and making everything smaller. 

Desi prietenii mei nu prea inteleg natura schematica a papusilor Tilda si li se pare crud sa le lasi fara gura, mie tocmai asta imi place. Cred ca asta arata cel mai bine la zanute. Le-am modificat un pic si pe ele, combinand mai multe tipare si facand totul mai mic:

 

This last one was adopted by J'ai Bistrot, the host of most of our fairs. She hovers in the window, guarding the customers' safe, albeit drunken passage to their homes.

Aceasta ultima zana a fost adoptata de J'ai Bistrot, gazda targurilor noastre. Pluteste in fereastra, veghind calatoria ametita a clientilor spre casa.

 

This is only the beginning of a long love affair with the Tilda brand, whose every creation is breathtakingly sweet to me and just begging to be made.

Acesta e doar inceputul unei relatii lungi si iubitoare cu marca Tilda, ale carei creatii pur si simplu cer sa fie facute.